Actuala situaţie politică, socială, demografică, economico-financiară la nivel global şi naţional corelată perpetuei avansări şi gradului ridicat de complexitate a relaţiilor sociale generează revederea viziunilor şi concepţiilor tradiţionale, elucidarea noilor posibilităţii de satisfacere a diverselor interese, inclusiv în domeniul soluţionării conflictelor. Astfel, apare şi se afirmă medierea ca cale alternativă de soluţionare a conflictelor.

Termenul mediere vine din lat. „mediatio” şi înseamnă a mijloci o înţelegere între părţile adverse, a face demersuri în vederea aplanării unui conflict. Dintr-o parte, definiţia presupune exactitate. Din altă parte, o astfel de definiţie urmează să reprezinte toate variaţiile de modele şi programe existente în domeniu. Să aducem cîteva exemple. În Regatul Unit al Marii Britanii la început se utilizau termenele complimentare „mediation” şi „reparation” iar apoi a devenit mai uzual determinativul „restorative justice”  – justiţie restaurativă. În Franţa se observă o deosebire esenţială între întrebuinţarea noţiunilor „mediation” şi „reparation”. Prima se foloseşte în lexicul juridic în cazul proceselor participanţii cărora sunt majori, persoane adulte. Cel de al doilea determinativ se utilizează doar în cazul examinării cauzelor penale cu participanţi minori. În Germania este utilizat termenul de „Tater-Opfer-Ausgleich”, iar în Austria „Aufiergerichtlicher Tatausgleich”. Norvegienii operează cu noţiunea ,,konflikt and mediation”. Toate aceste noţiuni au o interferenţă serioasă şi anume: medierea reprezintă procesul de soluţionare al conflictului cu participarea unei terţe persoane imparţiale ce tinde spre convingerea părţilor spre un acord comun.

În aceasta ordine de idei prezintă interes noţiunile legale date acestui termen. Conform art.2 alin.(1) al Legii RM cu privire la mediere aceasta reprezintă „o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane”. Legea României privind medierea şi organizarea profesiei de mediator în art.1 alin.(1) stipulează: „Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate”.

În Republica Moldova „undă verde” medierii i s-a dat prin adoptarea Legii RM cu privire la mediere nr. 134-XVI din 14.06.2007, în vigoare din 1 iulie 2008.

În Europa medierii i se acordă o atenţie deosebită, astfel pentru consolidarea acestei  instituţii au fost adoptate un şir de acte:

–        Recomandarea nr.(99) 19 privind medierea în materie penală;

–        Recomandarea nr.(95)12  privind administrarea justiţiei penale;

–        Recomandarea nr,(2002)10 privind medierea în materie civilă;

–        Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială;

–        Recomandarea  nr.(98)1 privind principiile medierii familiale;

–        Recomandarea nr.1639 (2003) 1 privind medierea familială şi egalitatea sexelor;

–        Recomandarea nr.(2001) 9 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi pesoanele private.

Introducerea medierii ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor reprezintă o opţiune pentru potenţialul justiţiabil de a negocia, a se înţelege cu partea opusă în vederea satisfacerii interesului sau legitim fără a transmite cauza spre judecare micşorînd prin aceasta volumul de lucru al judecătoriilor. Medierea posedă un şir de caracteristici care o avantajează în raport cu judecarea cauzei în instanţă, după cum urmează:

–        Caracterul facultativ al medierii. Potrivit art.2 alin.(3) al Legii RM cu privire la mediere părţile pot recurge la mediere benevol. Conform art.5 alin.(1) lit.a) al aceleiaşi legi părţile au dreptul să accepte ori să refuze medierea. Totodată, acordul părţilor de a transmite cauza spre soluţionare mediatorului exprimă tacit disponibilitatea parţilor de a negocia găsi o soluţie, de a conlucra.

–        Confidenţialitatea medierii. Părţile şi mediatorul nu au dreptul de a divulga date ce le-au devenit cunoscute în cadrul procedurii de mediere. În această vedere părţile sunt informate de mediator, de asemenea acestea pot semna, după caz, un acord de confidenţialitate în baza art.11 alin.(2) lit.a) al Legii RM cu privire la mediere. Totodată, conform art.10 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere mediatorul nu poate fi audiat în privinţa faptelor sau actelor de care a luat cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Totuşi există excepţii de la regula generală. Astfel, conform art. 11 alin.(3) al Legii RM cu privire la mediere, mediatorul este obligat să informeze autorităţile competente referitor la o infracţiune iminentă, despre care ia cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Altă excepţie o constituie norma expusă în art.10 alin.(2) al aceleiaşi legi: în cazuri excepţionale mediatorul este în drept să facă declaraţii în favoarea părţilor mediate, însă în acest caz este obligator consinţămîntul scris al părţilor. Ca urmare a acestor acţiuni participarea ulterioară în procesul de mediere a mediatorului audiat se exclude.

–        Competenţa mediatorului. Aceasta presupune prezenţa concomitentă a cunoştinţe teoretice şi practice precum şi a unei etici profesionale excelente. Astfel, persoanele ce intenţionează să devină mediatori sunt obligate, în conformitate cu art.13 alin.(1) al Legii RM cu privire la mediere, să absolve cursurile de pregătire iniţială cu ulterioara atestare a Consiliului de Mediere. Posterior mediatorul atestat este introdus în Tabelul mediatorilor. Potrivit art.32 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere doar mediatorul atestat şi inclus în Tabelul mediatorilor are dreptul de a participa la medierea cauzelor penale. Acest fapt denotă maxima conştientizare de către legislator a continuităţii şi interdeterminării nivelului pregătirii profesionale a mediatorilor  şi asigurării condiţiilor optime pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime a persoanelor. O garanţie a competenţei mediatorilor este şi răspunderea sa disciplinară, obligaţia de a respecta Codul deontologic precum şi  reputaţia, ce reprezintă o ,,carte de vizită” a mediatorului. Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 al Legii RM cu privire la mediere, mediatorului i se aplică sancţiuni pentru încălcarea obligaţiilor de serviciu, nerespectarea imparţialităţi, confidenţialităţii, neutralităţii, etc.

–        Imparţialitatea şi neutralitatea mediatorului. În corespundere cu art.8 alin.(1) lit.d) al Legii RM cu privire la mediere mediatorul este obligat să dirijeze procesul de mediere în mod neutru şi imparţial. Acesta nu apără şi nu judecă părţile, nu impune soluţii proprii şi nu determină acceptarea acestora, menirea sa este de a ajuta părţile să găsească soluţia reciproc convenabilă. Ca garanţiei, potrivit art.4 alin.(2) al Legii RM cu privire la mediere părţilor le este rezervat dreptul de a alege mediatorul în comun acord ori să beneficieze de serviciile mai multor mediatori în vederea soluţionării conflictului. Dacă pot fi determinate cauze ce pot pune sub îndoială imparţialitatea şi caracterul neutru al mediatorului precum conflictul de interese, acesta va proceda în conformitate cu prevederile art.9 al Legii RM cu privire la mediere.  

–        Comoditatea medierii. Părţile decid singure dara, ora şi locul şi durata  şedinţei de mediere. Totodată, doar de părţi depinde cît va dura procesul de mediere. Părţile sunt absolut libere în vederea deciderii de a continua sau refuza medierea. De asemenea, părţile pot în orice moment renunţa la serviciile mediatorului ales şi contacta serviciile altui mediator. 

–        Facilitarea compromisului raţional. În cazul înţelegerii, găsirii unui compromis reciproc convenabil şi echitabil toate părţile rămîn relativ satisfăcute. Astfel, în cadrul medierii nu pot apărea „învingători” şi „învinşi”.

–        Reducerea încordării emoţionale. Aceasta fiind un prim pas în vederea stabilirii unui contact între părţi este inerentă procesului de mediere şi duce la posibilitatea părţilor de a „gîndi la rece”, a fi obiectivi.

–        Promovarea şi conservarea unor relaţii civilizate între părţi. Cu referire în particular la litigiile comerciale şi cele de familie putem semnala necesitatea păstrării unor relaţii relativ pozitive a părţilor, generate de necesitatea ulterioarei colaborării sau convieţuiri sociale. Medierea oferă această posibilitate prin crearea unui atitudini de respect reciproc şi colaborare între părţi, excluderea învinuirilor reciproce din trecut şi orientarea spre un rezultat viitor.

Este necesar a menţiona că caracteristicele enunţate sunt apte de a produce efectul sau pozitiv cu maxim randament doar cu condiţia utilizării raţionale a medierii în dependenţă de natura şi specificul cauzei mediate. Tot în dependenţă de gradul de ajustare a particularităţilor medierii naturii conflictelor, urmează a stabili direcţiile prioritare de dezvoltare a acestei instituţii în Republica Moldova.

Din cîte vedem medierea poate aduce un beneficiu esenţial, care în prezent nu poate fi nici pe departe sesizat. Astfel, putem deduce principalele cauze a unei astfel de situaţii:

  • Interesul scăzut al cetăţenilor, potenţialilor beneficiar;
  • Atitudinea indiferentă sau chiar ostila a cadrelor implicate în procesul realizării justiţiei: avocaţi, procurori, judecători;
  • Gradul scăzut de iniţiativă din partea mediatorilor.

La etapa incipientă în care se află medierea în perioada curentă este de importanţă majoră depăşirea impedimentelor relatate, dar şi trasarea unor direcţii de dezvoltare cum ar fi:

  • determinarea domeniilor prioritare de aplicare a medierii în dependenţă de gradul ajustării caracteristicilor sale specifice naturii conflictului şi dezvoltarea medierii în aceste sfere; 
  • instituirea mecanismului de asigurare a medierii garantate de stat.

Din cele expuse reiese că instituţia medierii utilizată raţional poate fi o alternativă viabilă metodei tradiţionale de soluţionare a conflictelor, dar pentru aceasta este necesar de a înreprinde un şir de acţiuni orientate spre stimularea interesului publicului, modificarea atitudinii cadrelor implicate în procesul realizării justiţiei, consolidarea instituţiei medierii, crearea unei imagini determinate în cadrul sistemului judiciar.

Lucrare publicată în materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Statul Moldovenesc la 650 de ani: priorităţile administraţiei publice – consolidare, dezvoltare, prosperare”, 21.05.2009, Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedinţia Republicii Moldova.

 *Tatiana Ciaglic, toate drepturile rezervate